Imperiul Roman de Apus - 2 / Tetrarhia

Tetrarhia (de la grecescul tetra, patru şi arhos, şef) este un sistem de guvernare şi de administrare a Imperiului, conceput de Diocleţian, în 293. Imperiul a fost condus de doi auguşti (Diocleţian la Nicomedia, Anatolia, şi Maximian la Milano in nordul Italiei) şi doi cezari (Galerius la Sirmium, în Panonia, şi Constantin Chlorus, la Treviso). Însă, între ei, exista o ierarhie. Diocleţian îi domina pe colegii săi, şi fiecare cezar trebuia să fie succesorul augustului său. În 286, prin crearea tetrarhiei, Diocleţian i-a oferit partea de vest lui Maximian ca august şi l-a numit pe Constantius Chlorus drept subordonat al său (cezar). Acest sistem a separat efectiv imperiul în patru părţi şi a creat capitale distincte în afară de Roma ca un mod de a evita neliniştea civililor care marcase secolul al III-lea. În vest, capitalele au fost Mediolanumul lui Maximian (azi Milano) şi Trierul lui Constantius. La 1 mai 305, cei doi vechi Auguşti s-au retras şi au fost înlocuiţi de Cezarii lor respectivi.

Diocleţian credea că rezolvă astfel dificultăţile administrative şi judiciare, pe care le crea un Imperiu devenit prea mare pentru un singur împărat şi o singură administraţie: tetrarhia îi părea că trebuie să asigure permanenţa, eficienţa şi unitatea puterii imperiale. Dar sistemul nu a supravieţuit creatorului său: după abdicarea lui Diocleţian, în 305, el s-a deteriorat rapid, ducând la anarhie şi la războaie civile, care nu vor înceta decât în 312, o dată cu victoria lui Constantin asupra rivalilor săi.

Frontierele externe au fost în cea mai mare parte liniştite pentru restul Crizei din secolul al III-lea, deşi între moartea lui Aurelian din 275 şi accederea la domnie a lui Diocleţian zece ani mai târziu cel puţin opt împăraţi sau succesori la tron au fost ucişi, mulţi asasinaţi de către propriile trupe.